Florina, fata cu licență de 10 care duce binele ce i s-a făcut mai departe

Florina este unul dintre acei oameni care au o pasiune pentru învățat. Ne întâlnim mai rar cu o astfel de pasiune, iar atunci când o regăsim ni se umple inima de bucurie. Este din Poiana, un sat mic care se află lângă orașul Negrești, județul Vaslui și provine dintr-o familie modestă, cu mama casnică și tatăl tâmplar. Florina mai are o soră mai mică, în vârstă de 18 ani, și povestește că părinții au muncit din greu pentru a le ține pe amândouă la școală. Au făcut tot posibilul ca ele să nu lipsească niciodată de la ore, pentru că deși sunt oameni simpli, au știut întotdeauna cât de importantă este educația și și-au dorit ca fetele să își poată depăși condiția.

A urmat școala primară în satul natal, iar școala gimnazială a făcut-o în satul Valea Mare. Și-a continuat studiile în Negrești, unde a învățat la Liceul Tehnologic „Nicolae Iorga”, iar după ce a luat bacalaureatul s-a înscris la facultate în Iași. În anii de liceu a făcut naveta săptămânal, ceea ce înseamnă că fiecare zi de școală dura cu 1-2 ore mai mult decât pentru alți copii. Petrecea mult timp pe drum și ajungea la final de zi obosită, însă fără să-și piardă dorința de a învăța.

Florina a fost bursieră a programului Vreau în clasa a 9-a, lucru care, spune ea, a fost o binecuvântare: „O experiență pe care nu o voi uita niciodată. M-am dezvoltat atât din punct de vedere personal, cât și profesional, datorită acestui proiect. Am legat prietenii, am călătorit și am avut parte de experiențe care m-au ajutat să-mi descopăr drumul și să înțeleg ce vreau să fac mai departe. Am întâlnit oameni minunați, oameni care mi-au marcat existența și de la care am învățat o mulțime de lucruri. Oamenii din proiect au avut mereu încredere în mine și chiar și în momentele mai grele am știut că voi găsi acolo pe cineva care să-mi spună o vorbă bună și care să mă încurajeze. Datorită organizației World Vision sunt aici, datorită programului „Vreau în clasa a 9-a”, dar și datorită oamenilor care au donat pentru ca noi, copiii din mediul rural, să primim acea bursă care era, și sunt sigură că încă este pentru actualii bursieri atât de folositoare. Văzând ce lucruri frumoase fac oamenii din proiect, am fost inspirată să aleg Asistența Socială la facultate.”

În 2020, Florina a avut examenul de licență. A luat 10. Este acum Asistent Social cu acte în regulă și face un master în Probațiune, Mediere și Asistența Socială a Victimelor Infracțiunilor. Își dorește să lucreze într-un birou de probațiune într-un rol de consilier sau ca asistent social într-un penitenciar. „Iubesc acest domeniu, iubesc să lucrez cu oamenii, am iubit fiecare curs, fiecare examen și fiecare profesor.” Florina crede că indiferent de acțiunile unui om, oricine are dreptul la o a doua șansă. Crede în bunătate și își dorește să-i ajute pe oamenii care au făcut alegeri greșite la un moment dat în viața lor să învețe din propriile greșeli și să își recapete demnitatea.

„Tot timpul am fost tratată cu încredere, iar visurile mi-au fost încurajate. Așa mi-am dat seama că ceea ce-mi doresc este să ajut și eu la rândul meu. Oamenii pe care vreau să-i ajut au nevoie de foarte mult sprijin, iar de asta studiez cu atâta pasiune acest domeniu. Pentru că îmi doresc să fac o diferență reală în viața lor.”

Florina este doar un exemplu dintre miile de elevi de liceu susținuți până în prezent prin programul „Vreau în clasa a 9-a”. Ce ne place cel mai mult este că de la fiecare dintre ei ajungem să învățăm și noi lecții prețioase, pe care să le dăm mai departe noilor generații. Prin program, elevii de liceu din mediul rural sunt sprijiniți necondiționat să aibă încredere în ei și în visele lor și să-și construiască viața pe care și-o doresc. Vrem să continuăm să îndepărtăm barierele din drumul lor și să-i ajutăm să crească, să-și depășească limitele și să se descopere atât pe ei, cât și lumea din jurul lor. Iar pentru asta, avem nevoie de susținerea ta. Poți contribui și tu la viitorul unui elev din rural, prin susținerea lui la liceu cu o donație lunară fie donând pe site, fie prin SMS de 2 euro la 8845 cu textul LICEU.

Doneaza